Divorț la notar în București - acte verificate online, procedură clară

Te ajutăm să pregătești divorțul la notar cu toate actele necesare, verificare prealabilă online și programare eficientă, astfel încât să vii la birou pregătit și să știi din timp ce urmează.

Condiții divorț la notar

Când este posibil divorțul la notar?

Divorțul la notar este posibil atunci când:

  • există acordul ambilor soți;
  • niciunul dintre soți nu este pus sub interdicție;
  • soții se înțeleg asupra numelui de familie după divorț;
  • în cazul în care au copii minori, sunt de acord privind:
    • locuința copiilor;
    • autoritatea părintească;
    • programul de legături personale;
    • pensie de întreținere.

Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, divorțul se poate realiza doar în instanță.

Listă acte divorț la notar

Acte necesare pentru divorț la notar

Pentru divorțul la notar, legea impune prezentarea unor acte obligatorii necesare pentru soluționarea procedurii. Lista documentelor este următoarea:

  • acte de identitate ale soților – originale, valabile;
  • certificatul de căsătorie emis de autoritățile române – original;
  • certificatele de naștere ale soților;
  • certificatele de naștere ale copiilor minori (dacă există);
  • declarație notarială privind ultima locuință comună a soților – atunci când nu reiese din actele de identitate.
mail--all

Poți trimite actele în avans pe contact@notariatstoica.ro pentru o verificare prealabilă, astfel încât să știi exact dacă lipsește ceva înainte să vii la notar.

Pașii principali în procedura divorțului

Cum se desfășoară divorțul la notar?

Procedura divorțului la notar este simplă, rapidă și se desfășoară în câțiva pași clari, stabiliți de lege. Mai jos sunt prezentați pașii principali ai divorțului la notar, de la verificarea actelor până la emiterea certificatului de divorț.

Trimiterea actelor și verificarea online

Trimiți copiile scanate ale actelor pe e-mail, noi verificăm situația și te informăm dacă sunt necesare acte suplimentare.

Depunerea cererii de divorț la notar

Soții se prezintă la birou (sau unul dintre ei prin mandatar, acolo unde legea permite) pentru semnarea cererii de divorț.

Termenul legal de 30 de zile de reflecție

Notarul acordă un termen de 30 de zile în care soții pot reflecta asupra deciziei, iar la final se verifică menținerea acordului.

Încheierea de admitere și certificatul de divorț

Dacă toate condițiile legale sunt îndeplinite, notarul întocmește încheierea de admitere și emite certificatul de divorț.
Convenție parentală

Divorț cu copii minori la notar

În cazul divorțului cu minori la notar, soții trebuie să ajungă la un acord scris privind:

  • locuința copilului;
  • exercitarea autorității părintești;
  • programul de legături personale;
  • pensie de întreținere (obligația de întreținere).

Aceste înțelegeri se consemnează într-o convenție parentală, ce este autentificată la notar și are valoare de titlu executoriu.

mail--all

Pentru situațiile cu copii minori, este recomandat să trimiți actele și să descrii pe scurt situația pe contact@notariatstoica.ro, pentru a primi o analiză adaptată familiei tale.

Ai nevoie de ajutor pentru actele tale notariale?

Scrie-ne pe contact@notariatstoica.ro ce ai nevoie să rezolvi – divorț la notar, procură, declarație notarială sau contract de comodat – și îți răspundem cu pașii concreți: ce acte sunt necesare, cât durează și când poți veni pentru semnare.

Trimite o solicitare notarială

Completează formularul de mai jos și spune-ne ce ai nevoie să rezolvi, iar noi revenim către tine cu pașii concreți: acte necesare, durata procedurii, când poți veni pentru semnare.